Mănăstirea Cobia – un Voroneț al sudului României

Mitropolia Munteniei și Dobrogei
Arhiepiscopia Târgoviștei
Județul Dâmbovița

obște în dezvoltare

 

Mănăstirea Cobia cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae se află în satul Mănăstirea, comuna Cobia, comună care oferă vizitatorilor o înlănțuire de patru bisericuțe din lemn care datează de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, cu dezvoltări planimetrice specifice arhitecturii religioase din lemn dâmbovițene, prin tratări arhitecturale originale, un adevărat regal pentru cunoscători.

Mănăstirea Cobia, așezată într-un cadru natural foarte frumos, lângă pârâul Cobăița și înconjurată parțial de plantații de nuci, este unică în arhitectura bisericească datorită decorației sale exterioare, realizată integral din cărămidă smălțuită.

A fost ctitorită în anul 1572 de Badea Boloșin Stolnicul, sub domnia lui Io Alexandru Voievod. Restauratorii din anii ’80 ai secolului trecut al mănăstirii, după cercetări solide, au ajuns la concluzia că meșterii locașului-bijuterie ar fi de origine italiană. Cel mai probabil, Doamna Țării Românești, Ecaterina Salvarezzo, soția lui Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), convertită la Ortodoxie, este cea care a mijlocit aducerea meșterilor și artiștilor în Valahia.

În jurul anului 1680, mănăstirea este reparată de Pârvu Cantacuzino, dar între anii 1723 și 1724 se prăbușesc colții și bolțile bisericii, în anul 1752 fiind închinată fundației filotime de la Pantilimon.

Locașul de rugăciune pentru călugări a funcționat ca mănăstire până la secularizarea averilor mănăstirești, după care, părăsită de călugării greci, devine biserică de mir.

Eforia Spitalelor îi va purta de grijă bisericii parohiale vreme de mai bine de un secol, făcând reparații în urma cutremurelor din anii 1802, 1830, 1838, iar în anul 1843 este refăcut acoperișul bisericii, precum și casele egumenești construite pe beciurile boltite, vechi, aflate la sud-vest de biserică. În anul 1883, turla mare a naosului se surpă datorită cutremurului, afectând și o parte din zidurile altarului, acestea fiind reparate și construindu-se tot odată, de către Eforia Spitalelor, și catapeteasma din zid așa cum o putem vedea astăzi.

În deceniul III al sec. al XX-lea, sub conducerea arhitectului Horia Teodoru, se face o nouă restaurare a mănăstirii, iar în anul 1938 are loc o restaurare importantă cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice. Între anii 1974 și 1975 se constată, în urma unor sondaje stratigrafice, că biserica nu avusese nicicând picturi murale, plănuindu-se să se facă o pictură corespunzătoare planului arhitectonic la bisericii, inspirată din cea de la Bucovatul Vechi, Dolj și din Bolnița de la Mănăstirea Cozia.

Cu puțin timp înainte de Revoluția din 1989, preotul paroh Ioan Popescu începe lucrările de reparații, biserica aflându-se în stare de degradare, cu acoperișul prăbușit. Lucrările sunt întrerupte din cauza ateismului din acea vreme, fiind reluate abia în anul 1994 și încheiate în 1995. În anul 2001 biserica este pictată de pictorul Romeo Andronic.

Săpăturile arheologice din zona ansamblului monastic de la Mănăstirea Cobia, au condus la descoperirea fundațiilor vechiului turn al clopotniței, contemporan bisericii (1571), urmele vechiului zid de incintă al mănăstirii de la 1572, precum și urmele unor locuințe de suprafață din secolul al XVI-lea.

La exterior biserica deține o decorație unică în arhitectura noastră, paramentul fiind alcătuit numai din cărămidă smălțuită, verde, ocru, sienna, facând din vechea biserică a mănăstirii o adevărată bijuterie, pur și simplu un Voroneț al sudului României, necunoscut până astăzi multora.

Fațada este decorată cu firide care se întind pe toată înălțimea bisericii, terminate în arc de cerc, cu archivolete marcate de un șir de cărămizi.

Biserica, de tip triconic, compartimentată în altar, naos, pronaos, are 14 metri lungime și 6 metri lățime. Altarul relativ mic și destul de înalt îi conferă o zveltețe plăcută. Naosul este și el mic, treflat, cu cele două abside înguste și adânci, având fiecare câte o fereastră. Pronaosul este larg, dreptunghiular, dezvoltat, croit după modelul ctitoriei lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș. Catapeteasma este din zid gros de 60 centimetri, biserica neavând pridvor.

Cele patru turle ca și pereții exteriori ai bisericii au o plastică decorativă a fațadelor care amintește de biserica Mănăstirii Cotmeana, fiind placată exclusiv cu cărămidă aparent smălțuită și divers colorată: caramiziu, verde-brun și ocru-galben, tradiția spunând că aceste cărămizi au fost aduse din Italia.

Ușile din anul 1723, frumos ornamentate, se află acum la Mănăstirea Sinaia, acoperișul este din lemn cu învelitoare de tablă, iar pardoseala este din dale de piatră.

Biserica de la Mănăstirea Cobia definește clar o fază importantă în dezvoltarea arhitecturii din Țara Românească, având reale calități artistice.

Actualmente se fac demersuri pentru reactivarea vechii mănăstiri.

Căi de acces: din orașul Găiești, situat pe DN7 București (69 km) – Pitești (38); Târgoviște (27), 8 km nord până la mănăstire pe DJ702E

Coordonate GPS: 44°46’57.57″N, 25°20’11.83″E