Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Luca” – Dobric

Mitropolia Clujului
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului
Județul Bistrița-Năsăud

5 viețuitoare

 

Mănăstirea Sfântul Evanghelist Luca poartă hramul cu același nume, Sfinții Împărați Constantin și Elena (paraclis) și Adormirea Maicii Domnului (biserica mare). Aceasta se află în localitatea Dobric, județul Bistrița Năsăud, într-un frumos parc cu arbori uriași.

A fost înființată la data de 26 noiembrie 1992 ca schit, într-un frumos parc dendrologic, care a aparținut între cele două războaie Castelului Milea, la inițiativa unei asociații internaționale de caritate, în colaborare cu Asociația Vadului, Feleacului și Clujului. Între anii 1944-1945 în castel au stat trupe rusești, arzând o parte din averea familiei Milea, iar în anul 1948 aici a fost amplasat sediul unei secții de Gostat. În timpul perioadei comuniste clădirea castelului a adăpostit sediul școlii, al bibliotecii, un dispensar, o maternitate, o brutărie și o sală de proiecții de film.

În ianuarie 1993, după ce a venit la conducerea eparhiei IPS Bartolomeu Anania, schitul a fost transformat în mănăstire. Au fost aduse patru maici de la Mănăstirea Brâncoveni, ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu.

S-au ridicat o biserică de lemn în stil maramureșean cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” construită de către meșterii din Bârsana în 30 de zile, un paraclis cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, amenajat într-un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, sfințit în data de 10 octombrie 1993, de către IPS Bartolomeu Anania, casa monahală cu o trapeză ce poate adăposti peste 250 de persoane și o clopotniță în stil moldovenesc.

Se află în construcție biserica mare cu hramul Adormirea Maicii Domnului, un proiect măreț, o copie a bisericii Mănăstirii de la Nicula.

În vechiul castel funcționează din anul 2006, la dorința celor două fete ale avocatului Milea, un cămin de persoane vârstnice (cazuri sociale).

În 2013 se vor demara lucrările de construcție ale unei noi clădiri, destinată îngrijirii exclusiv a femeilor în vârstă care sunt abandonate de familie, cu pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

Mănăstirea Dobric are o gospodărie anexă cu câteva animale și păsări, are livadă, grădină de zarzavaturi și teren arabil la câmp prin care se asigură cele necesare traiului. Pe lângă activitatea spirituală și socială, pe lângă cea administrativă, maicile lucrează și în cadrul unui atelier de icoane, unde se aplică litografii pe lemn, se împletesc cruciulițe, brățări, ș.a. care aduc venituri în plus din vânzări, pentru a întregi nevoile mănăstirii aflate încă în construcție.

Mănăstirea are un rol misionar dificil, întrucât în localitatea Dobric 90% din populație aparține cultului penticostal. 

Satul are 390 de case dintre care numai 40 de case sunt de ortodocși. Cultul penticostal a pătruns în sat cu 80 de ani în urmă, pornind din strana bisericii satului. După o ceartă între cântăreții bisericii, aceștia nu s-au mai înțeles și atunci unul dintre ei a trecut la Oastea Domnului și apoi la cultul penticostal. O altă cauză prielnică a formării ca neoprotestanți a sătenilor a fost aceea că unul dintre localnici a emigrat în America și de-acolo a adus fonduri cu care i-a tentat pe localnici. Astfel s-a ajuns ca 90% dintre locuitori să aparțină cultului penticostal, constituind una dintre cele mai mari comunități de acest gen din județ și poate chiar din țară. Lângă gardul Mănăstirii Dobric, comunitatea penticostală a înălțat o casă de adunare despre care se spune că ar fi una dintre cele mai mari de la noi din țară.

 

 

 

Împrejurimi: 

  • Muzeul memorial Ion Pop Reteganul, Reteag (12 km)

Căi de acces: E576 Dej (spre Beclean) – Uriu (19 km), Stânga DJ171, Dobric (6 km)

Coordonate GPS: 47°14’23.93″N, 24°7’50.38″E

Stareță: stavrofora Veronica Coțofană

Contact: 0263.347.236

Cazare: 10 locuri (vara)