Mănăstirea de Piatră Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov

 

Mănăstirea Sfântul Dimitrie Basarabov este o mănăstire ortodoxă înființată în peștera în care s-a nevoit Sfântul Dimitrie cel Nou. Peștera și mănăstirea se află în localitatea bulgară Basarabovo, la o distanță de aproximativ 80 de kilometri de București. Satul Basarabov se află la 3-4 kilometri de Dunăre, în linie dreaptă, spre Ivanovo, aproape de peștera unde s-a nevoit sfântul. Urcând spre Ivanovo se întâlnesc peste 300 de chilii săpate în malul stâncos al râului Lom. Dintre acestea, 40 au ajuns biserici, în care s-a slujit Sfânta Liturghie mai multe sute de ani.

basarabov-1

Urme de frescă se văd pe pereții peșterilor până în zilele noastre. Chiliile și bisericile de la Ivanovo fac parte astăzi din patrimoniul UNESCO.

dimitrie-basarabov-bg-22

Mănăstirea a luat ființă în peștera iubitorului de nevoințe Dimitrie cel Nou și este singura mănăstire săpată în stâncă încă locuită din întreaga Bulgarie. A fost ctitorită de familia Basarabilor chiar înainte de întemeierea Țării Românești. Satul, moșia și mănăstirea au aparținut lui Ioan Basarab I, primul domn al Țării Românești.

Biserica actuală din Peștera Sfântului Dimitrie a fost construită în anul 1865 cu mai multe ajutoare primite din România.

basarabov-3

Mănăstirea arde în anii 1877-1878, în timpul războiului ruso-romano-turc. Tot atunci sunt furate peste 60 de icoane valoroase din biserică.

Cele mai vechi mărturii istorice în legătură cu Mănăstirea și Peștera din Basarabov aparțin secolului al XV-lea, putând fi găsite în unele dintre registrele de taxe ale Imperiului Otoman.

Viitorul episcop de Smolyan, părintele Tihon, a îngrijit Mănăstirea Basarabov în jurul anului 1919, iar în anul 1937, călugărul Hadji Hrisant din Mănăstirea Preobrazhene s-a așezat într-o chilie a mănăstirii, începând și restaurarea complexului monastic. În același an va fi înființat și un nou comitet „Comitetul de Ridicare a Capelei Sfântului Dimitrie Basarabov”, acesta având principala sarcină de a ridica o clădire de chilii chiar în curtea din fața peșterii sfântului. Chiliile mănăstirii au fost terminate și binecuvântate pe data de 14 mai 1937, însa au supraviețuit până în anul 1940, când o inundație a distrus întreaga clădire.

Reînnoitorul Mănăstirii Basarabov a fost ieromonahul Hrisant, care s-a așezat în aceste locuri în anul 1937 și a trăit până în anul 1961. După retragerea apelor, părintele Hrisant a început să strângă donații pentru refacerea celor stricate. Astfel, în mai puțin de o lună, el a strâns fonduri pentru a ridica două chilii în apropierea bisericii din peșteră, fiind terminate în data de 30 august 1940.

picture-090

Călugărul Hrisant a fost vizitat de Patriarhul Iustinian în anul 1953 împreună cu Patriarhul Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Monahul Hrisant și-a săpat timp de 100 de zile mormântul într-o pesteră de aici.

În prezent, mănăstirea functionează și se află în bună stare de păstrare, slujbele ținându-se în special sâmbăta și duminica. Pelerinii ce vin să se închine și să calce pe sfintele locuri de nevoință ale lui Dimitrie, intră într-o curte cu câțiva copaci plantați și cu o clădire cu chilii. În curte se află și o fântână, săpată chiar de către părintele Dimitrie, care are grijă de mănăstire.

imagini-din-curtea-manastirii2

Două camere și o sală de mese săpate în stâncă, construite în anul 1956, stau așezate la poalele muntelui de piatră. Din curte și până la biserică amenajată, pelerinul trebuie să urce o serie de 48 de trepte de piatră.

trepte-de-piatra

În capătul scării de piatră ne așteaptă o bisericuță și un pangar. Bisericuța, săpată în partea dreaptă a stâncii, încă păstrează iconostasul sculptat în lemn în anul 1941.

interior-bisericuta-din-stanca2

O icoană de mari dimensiuni îl înfățișează pe Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi, stând în picioare, iar de jur-împrejur, 10 scene din viața acestuia ne descriu minunile și faptele sale deosebite. Icoana păstrează o inscripție în limba româna, scrisă cu litere chirilice, și una în limba greacă.

icoana-daruita-de-patriarhia-romana

În partea stângă a peșterii se află un pangar săpat în piatră și pictat la exterior. De la bisericuța din peșteră pornește o altă serie de trepte săpate în piatră, acestea ducând la o a doua peșteră naturală, chilie și loc de înmormântare al părintelui călugăr Hrisant.

slujba-arhiereasca

Unii cercetători susțin că Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabov a trăit în perioada de maximă înflorire a isihasmului, în timp ce alții cred că a trăit în secolul al XII-lea. Paisie de la Hilandar consemnează în istoria sa că Sfântul Dimitrie încă mai trăia în anul 1685, fiind un sfânt recent al vremii. Într-o copie a Istoriei slavo-bulgare făcută la Russe, de către ieromonahul Pantelimon, se spune că Sfântul Dimitrie a trăit în secolul al XVII-lea și a fost îngropat la Mănăstirea din Basarabov.

Nici în ceea ce privește naționalitatea sfântului lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate aveau populație mixtă; în perioadele de restriște, locuitorii lor se mutau pe celălalt mal al Dunării, în Țara Românească. Acest lucru s-a întâmplat și cu satul Basarabov, în secolul al XVIII-lea, când, în urma distrugerii lui, localnicii s-au mutat în satul Slobozia de lângă Giurgiu, însă se reîntorc, în parte, spre sfârșitul secolului, formând actualul sat Basarabov.

Sfântul Dimitrie cel Nou, al cărui nume îl poartă și mănăstirea din peșteră, este menționat de către Sfântul Paisie de la Hilandar în renumita sa carte „Istoria slavo-bulgară”. Acesta a dus o viață simplă de mirean, păzind vacile satului și primind decât pâine și sare de la oamenii înstăriți. Fiind atras de viața monahală, Sfântul Dimitrie se va călugări mai târziu în Mănăstirea lui Basarab I de la marginea satului natal. Viața lui monahală a fost plină de smerenie și iubire față de Dumnezeu. Anii au trecut și sătenii din Basarabovo au uitat de existența monahului care trăia ca un sfânt. Viața i s-a stins în liniște, neobservată de nimeni.

Învățătorul descrie și felul în care s-au descoperit moaștele sfântului. Acesta spune că turcii, venind pe-aici, zăreau de multe ori o lumină puternică în această zonă și, crezând că este o comoară ascunsă, au căutat și au dat de moaștele Sfântului Dimitrie, dar văzând că nu găsesc nicio comoară au aruncat moaștele în albia Lomului, unde stau ascunse între mal și pietre timp de 33 de ani. O tânără fecioară din satul Cerven Vodă și-a pierdut vederea. Într-o noapte, visează că a mers la Mănăstirea Basarabov, unde s-a spălat pe față cu apă din fântâna Sfântului Dimitrie, după care a putut să vadă din nou. Tânăra povestește visul părinților săi și hotărăște să meargă la Basarabov, cale de 17 kilometri. Ajungând aici pe înserat, rămâne peste noapte împreună cu părinții săi, dorind să se spele cu apă din fântână a doua zi dis-de-dimineață. Noaptea, având dureri îngrozitoare de ochi, merge la fântână, se spală și își recapătă astfel vederea. Privind spre apa Lomului, ce trece prin fața mănăstirii, vede, deasupra râului, mai multe candele și făclii aprinse. Se aproprie și zărește în apă moaștele Sfântului Dimitrie strălucind. Tatăl fetei este chemat, însă nu zărește nimic. A doua zi, trupul este scos din râu de către preoții din Russe. Moaștele sunt luate mai întâi pentru a fi duse în orașul Russe, însă boii care trăgeau carul se opresc în fața casei părintești a sfântului. Aici se va construi biserica ce îi va purta mai apoi hramul.

Într-o minune consemnată mai înainte ca moaștele să fie strămutate la Mitropolia din București se vorbște despre un turc care a vrut să fure într-o noapte candelele de argint din biserica Sfântului Dimitrie. Acestuia îi paralizează picioarele, fiind găsit dimineață de către preot căzut în fața raclei cu sfintele moaște.

În timpul războiului ruso-turcesc din anii 1768-1774, sfintele sale moaște au fost transportate în orașul București de către generalul Petru Saltikov. Acestea au fost așezate cu mare evlavie și bucurie în Catedrala din București „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde se află până în ziua de astăzi.

În anul 1895, învățătorul Nicolae Nemtov vizitează Mitropolia de la București și se închină la moaștele Sfântului Dimitrie, rugând pe mitropolit să-i deschidă racla. Făcând o descriere a veșmintelor și a înfățișării sfântului, învățătorul consemnează că o mână este mai albă, iar cealaltă pare puțin înnegrită din cauza mulțimii închinătorilor care o sarută.