Schit · Bacău
Fostul Schit Runcu – Buhuși
Vechiul Schitu-Runcu, astăzi înglobat orașului Buhuși; amplasamentul exact al vetrei nu este stabilit
Schitul Runcu din vechiul ținut Neamț este documentat ca metoc al Mitropoliei și al Mănăstirilor Precista și Răducanu din Târgu Ocna. Arhivele îl leagă de actualul toponim Schitu-Runcu, înglobat orașului Buhuși; obștea a fost desființată în 1810, iar documentele de proprietate continuă până în secolul al XIX-lea.
Istoric
Arhivele Naționale descriu un Schit Runcu în ținutul Neamțului, astăzi județul Bacău, ctitorit de preotul Bosie și fiii săi, apoi închinat Mănăstirilor Precista și Răducanu din Târgu Ocna. Istoria documentară consemnează desființarea obștii în 1810, biserica rămânând de mir; actele de arendare și hotărnicie ale moșiei Runcu au fost produse în 1846, 1851 și 1883. Nomenclatorul localităților din 1956 arată că Schitu-Runcu a fost înglobat orașului Buhuși. Nu este aceeași mănăstire cu Runcu-Leaota din Dâmbovița și nici cu Mănăstirea Sfântul Sava de pe Runcu Mare, la Berzunți; amplasamentul istoric precis rămâne neconfirmat. O listă arhivistică din 1860 menționează separat un schit Runcu din districtul Roman-Neamț, vizat pentru închidere în primăvara următoare; identificarea acestuia cu vatra Schitu-Runcu de lângă Buhuși nu este încă demonstrată. Mătasa enumeră un așezământ numit Runcul în lista pentru vechiul județ Neamț; legătura cu vatra Schitu-Runcu de lângă Buhuși este posibilă, dar nu este demonstrată. Un studiu publicat în 2018 de Mitropolia Olteniei menționează și un Schit Runcu metoc al mănăstirii Ivir, de la care ar proveni un iconostas și clopote din secolul al XVII-lea regăsite în satul Mazilu, lângă Roman. Legătura acestor obiecte cu vatra Schitu-Runcu de lângă Buhuși nu este demonstrată de sursa citată, astfel că informația rămâne o pistă de cercetare, nu o identificare certă.
Surse și documentare
- Arhivele Naționale – Îndrumător în Arhivele Centrale, Schitul Runcu
localizarea în județul Bacău și apartenența la Precista/Răducanu, documentele de arhivă din 1846, 1851 și 1883
- Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț – Știri noi despre Mănăstirea Runcu
desființarea obștii din Runcu în 1810 și transformarea bisericii în biserică de mir
- Indicator alfabetic al localităților din R.P.R. (1956)
identificarea toponimului Schitu-Runcu ca localitate înglobată orașului Buhuși
- Victor G. Cădere – însemnarea bibliografică a studiului despre rapoartele mănăstirilor și schiturilor din Moldova, 1857 (Studii Teologice, 1965)
menționarea în bibliografia studiului lui Cădere a raportului din 1857 privind „Runcu”; corespondența de nume este notată explicit, iar asocierile incerte nu sunt afirmate ca identități certe
- Arhivele Naționale – lista din 1860 a așezămintelor vizate de desființare, publicată în Acta Moldaviae Meridionalis XXXVII (2016)
menționarea unui Schit Runcu din districtul Roman-Neamț, prevăzut pentru închidere în primăvara următoare; asocierea cu vatra din zona Buhuși rămâne de verificat și nu este prezentată drept certă
- Constantin Mătasa – Călăuza județului Neamț (1929)
menționarea formei „Runcul” în repertoriul istoric al județului
- Viața religioasă în Moldova – studiu istoric, Buletinul Mănăstirii Secu X (2024)
repertoriul istoric al așezămintelor monahale din județul Neamț
- Mitropolia Olteniei, nr. 5–8/2018 – studiu despre metocurile mănăstirești și obiectele provenite din Schitul Runcu
menționarea unui Schit Runcu ca metoc al mănăstirii Ivir și atribuirea unui iconostas și a unor clopote din secolul al XVII-lea, regăsite în satul Mazilu, unui așezământ dispărut numit Runcu, această identificare materială nu dovedește singură că este aceeași vatră cu Schitu-Runcu de lângă Buhuși
Informații verificate la 12.10.2026.